Search
Close this search box.

Numărul 4 – Februarie 2024

Raport de progres

Curs pilot Blended ECoC Greenfluencer (nivel national) – toamnă/iarnă 2023

În urma dezvoltării cursurilor MOOC, cursurile pilot Blended ECoC Greenfluencer au demarat în luna septembrie 2023 (învățare combinată: lecții online și lecții offline, la clasă) la nivel național, la toate universitățile partenere. Fiecare universitate a avut cursuri diferite, UP a creat unul nou, în timp ce UVT și VMU le-au integrat în programele lor opționale existente, iar UT a deschis cursul MOOC pentru cei care doreau să îl urmeze și a organizat un curs integrat pentru studenți. Peste 100 de studenți au fost implicați. Pe parcursul semestrului de toamnă, cursul a fost condus și îndrumat de un lector principal, căruia i s-au alăturat co-lectori invitați. În prima parte, studenții au urmat cursul MOOC, în timp ce în partea a doua, au lucrat individual, în perechi și în grup, conform programului îndrumat și facilitat de lectorul principal. Studenții au primit credite universitare naționale sau ECTS (opțional).

A 4-a întâlnire transnațională de proiect la Timișoara – noiembrie 2023

Cea de-a patra întâlnire transnațională de proiect a avut loc în 7 noiembrie 2023 și a fost organizată la Timișoara, România, de Universitatea de Vest. Au fost prezenți reprezentanți ai tuturor instituțiilor partenere, inclusiv Universitatea din Pannonia (Ungaria), Universitatea Vytautas Magnus (Lituania), Universitatea din Tartu (Estonia) și Militos Consulting S.A. (Grecia). În timpul întâlnirii, participanții din cele cinci țări diferite au discutat diverse subiecte, inclusiv chestiuni financiare, strategii de diseminare, sesiuni de întrebări și răspunsuri și probleme de management de proiect. S-a pus un accent deosebit pe revizuirea progresului general al proiectului și al reperelor cheie, acordând o atenție deosebită implementării cursului pilot național Blended ECoC Greenfluencer. În plus, discuțiile s-au concentrat pe pregătirile pentru viitoarele evenimente Local ECoC GreenCool, cursul pilot internațional, activitatea Tartu Meet-UP și dezvoltarea Platformei Deschise.

Evenimente locale ECoC GreenCool – Iarna 2023

 

Rezultatul cursului pilot Blended ECoC Greenfluencer a fost participarea la un eveniment/festival ECoC în perioada noiembrie-decembrie 2023, unde studenții și-au testat cunoștințele și au influențat publicul offline în orașele ECoC. În cadrul evenimentelor locale, fiecare partener universitar, ajutat de partenerii asociați, a realizat un sondaj (dezvoltat de MILITOS) în rândul grupurilor țintă. Folosind feedback-ul obținut, rezultatele cercetării și experiențele acumulate din programa cursului, experții vor perfecționa materialul MOOC.

 

  • Eveniment GreenCool ECoC la Tartu

 

Evenimentul Tartu ECoC din 8 decembrie 2023 a avut ca scop introducerea proiectului GreenCool și explorarea strategiilor de comunicare pentru subiecte verzi. Pentru eveniment au fost selectate trei organizații diverse, oferind participanților o experiență asemănătoare călătoriei. Prima oprire, Paranduskelder, se concentrează pe activități de reparații și upcycling pentru a instiga schimbări în obiceiuri și mentalități. La Centrul de Educație pentru Mediu Tartu, participanții s-au implicat în activități educaționale și au oferit feedback cu privire la expozițiile care abordează schimbările climatice. Destinația finală, A. Le Coq, a prezentat practici durabile în producție și marketing. Cu 29 de participanți din medii variate, inclusiv studenți din diferite școli estoniene, evenimentul a primit feedback pozitiv, reflectând o credință comună în importanța tinerilor în conturarea unui viitor durabil.

  • Evenimentul GreenCool ECoC la Timisoara

 
Evenimentul Greencool ECoC a însemnat un concurs audiovizual deschis tuturor studenților, cu accent în special pe cei din Facultatea de Științe Politice, Filosofie și Științe ale Comunicării. Desfășurată în perioada 17 noiembrie – 13 decembrie 2023, la Timișoara, competiția a avut ca scop creșterea gradului de conștientizare a problemelor de durabilitate și ecologice, dezvoltând în același timp abilitățile de editare video și comunicare. Studenții au fost încurajați să creeze scurte videoclipuri pentru Instagram, care prezintă evenimente culturale din Timișoara și județul Timiș, listate pe agenda oficială a Timișoarei Capitală Culturală Europeană. Materialele de comunicare au fost distribuite ulterior pe pagina dedicată de Instagram „Student eco în Timișoara”, care a strâns rapid 116 de urmăritori și peste 30.000 de vizualizări. 55 de participanți au participat la evenimentul Greencool din 13 decembrie 2023. Studenții Greenfluencer și-au prezentat mesajele ecologice, subliniind diversitatea mediilor și domeniilor de studiu în rândul participanților.

  • Evenimentul GreenCool ECoC în Kaunas

În semestrul de toamnă 2023/2024, studenții de la Facultatea de Dezvoltare a Bioeconomiei și-au îmbunătățit înțelegerea „Comunicării în afaceri” și „Retoricii și comunicării” prin cursul pilot ECoC Greenfluencer. Ei au participat, de asemenea, la evenimentul „Reflecting Land Art”, care a avut două etape: lecture publice, din mers, pentru a se familiariza cu lucrările Land Art; și un eveniment comunitar în Kaunas. Studenții Greenfluencer și-au documentat reflecțiile asupra pieselor Land Art întâlnite în timpul lecturilor făcute în mers, cu exemple expuse într-o expoziție. De exemplu, o reflecție a descris o piesă Land Art ca un „uragan al dorințelor”, înfățișând o tornadă de ramuri fără utilizarea de materiale adezive, arătându-și rezistența împotriva vântului.

  • Evenimentul GreenCool ECoC în Veszprém

Evenimentul GreenCool din Veszprém, desfășurat în 28 noiembrie 2023, la Centrul Audiovizual FOTON, a avut un mare succes, atrăgând peste 50 de participanți pe lângă studenți. Programul a oferit prezentări captivante și instalații artistice pe diverse teme de mediu ale studenților Greenfluencer de la Universitatea din Pannonia, stimulând discuții semnificative între participanții de toate vârstele. Un moment special a fost discuția cu creatorii documentarului „There is no Planet B”, care face parte din materialul MOOC. Evenimentul a inclus și prezentări și expoziții ale studenților, urmate de sesiuni de networking și o proiecție a documentarului, totul culminând cu o masă rotundă.

  • Platformă interactivă online deschisă 2023/2024

     

Suntem bucuroși să anunțăm că Militos a dezvoltat platforma interactivă online GreenCool, care se află în continuă îmbunătățire și ajustare de către dezvoltatorii IT și consorțiul GreenCool (https://training.greencoolproject.eu). Platforma poate fi foarte utilă atât la nivel individual, cât și pentru organizații și actori din sectorul public și privat, din economie, precum și din rândul furnizorilor de educație pentru mediu, respectiv comunicare, dar și pentru oricine a aspirat să contribuie la conștientizarea protecției mediului.

URMĂTORII PAȘI

Cursul pilot Blended ECoC Greenfluencer (nivel internațional) – primăvară/vară 2024

Am început pregătirile pentru viitorul curs internațional Blended ECoC Greenfluencer, programat din februarie până în iunie 2024. Acest curs va adopta o abordare de învățare mixtă, combinând sesiuni de clasă online și offline și va fi implementat în toate universitățile partenere, folosind materiale MOOC îmbunătățite. Aceste materiale au fost îmbunătățite pe baza feedback-ului primit de la lectori, studenți și participanți la evenimentele ECoC. Cursul se va desfășura în limba engleză și va fi prezentat unui grup divers de studenți internaționali.

„Greenfluencer: comunicare verde inovatoare”, un curs online gratuit pentru tinerii adulți interesați de sustenabilitate și diferite instrumente de comunicare, este certificat oficial de Universitatea din Tartu (https://ut.ee/et/moocs). Înregistrarea pentru cursul MOOC se poate face aici: https://skytte.ut.ee/en/content/online-course-gamechangers-tomorrow?fbclid=IwAR0uB4-MByR_EgzLSqyRbUt0UitKP0XUfeH9oENH_j1M9I1sbdJbeWJu3g8

Primii patru studenți și doi lectori din fiecare universitate vor avea ocazia să participe la evenimentul final GreenCool ECoC de la Tartu, intitulat International GreenCool Meet-Up, în prima săptămână a lunii iulie 2024.

După curs, părțile interesate, inclusiv lectori și experți ECoC, vor concluziona experiențele cursului internațional în cadrul unui atelier online și le vor rezuma într-un ghid.

 

LOGO-urile partenerilor de proiect

Detalii de contact (site web, Facebook, LinkedIn etc.)

 

Acest proiect (n° 2021-1-HU01-KA220-HED-000027563) a fost finanțat cu sprijinul Comisiei Europene. Această publicație reflectă numai opiniile autorului (autorilor), iar Comisia nu poate fi făcută responsabilă pentru nicio utilizare a informațiilor conținute în ea.