Master of Philosophical counseling and consultancy
Descrierea specializării
Pornind de la consultarea Cadrului de referință al competențelor pentru o cultură democratică, realizat de Consiliul Europei, abilitățile de consultanță individuală, de grup și organizațională și cele de gestionare a conflictelor ocupă un loc cheie în lumea globală în care trăim. De asemenea, cultivarea competențelor bazate pe valori, atitudini, abilități și cunoștințe și înțelegere critică, considerate cruciale pentru dezvoltarea culturii democratice în general, ocupă un loc central în curriculumul programului de studii universitare de masterat Consiliere și consultanță filosofică. Achiziția și dezvoltarea acestor competențe sunt confirmate și de angajatorii, din diferite domenii, ai absolvenților masterului.
Traseul parcurs
În cadrul acestui program de master îți poți dezvolta următoarele competențe:
Valori:
- Valorizarea demnității umane și a drepturilor omului
- Valorizarea diversității culturale
- Valorizarea democrației, justiției, echității, egalității și statutului de drept
Atitudini:
- Deschidere spre alteritate culturală și alte credințe, viziuni asupra lumii și practici
- Respect
- Spirit civic
- Responsabilitate
- Auto-eficacitate
- Toleranța la ambiguitate
Abilități:
- Învățare autonomă
- Gândire critică și analitică
- Ascultare și observare
- Empatie
- Flexibilitate și adaptabilitate
- Abilități lingvistice, de comunicare și plurilingve
- Cooperare
- Gestionare a conflictelor
Cunoștințe și înțelegere critică:
- despre sine
- despre limbă și comunicare
- referitor la lume: politică, legislație, drepturile omului, cultură, religie, istorie, mass-media, economie, mediu înconjurător, sustenabilitate
Posibile ocupații
Filosof – cod COR 263301
- Asistent de cercetare în filosofie – cod COR 263306
- Consilier filosofic – cod COR 263311