Cum poți organiza o afacere cu fonduri europene

Articol scris de Maria Isabela Gheorghe, studentă în anul II la Specializarea Jurnalism

Evenimentul ”Cum poți organiza o afacere cu fonduri europene”, organizat de StartActiv Vest şi găzduit de UVT, a avut loc în 30 mai, în Amfiteatrul „Ioan Mihai” de pe Bd. V. Pârvan nr. 4.

Te gândești să-ți deschizi o afacere, dar nu ai suficiente fonduri? Cum să alegi domeniul și care este cea mai importantă investiție pe care trebuie să o faci?  Proiectul derulat de Romactiv Business Consulting și Universitatea de Vest din Timișoara oferă o șansă pentru locuitorii din zona de vest a României. Aceștia pot obține până la 40.000 de euro, fonduri nerambursabile, pentru a demara o afacere non agricolă în mediul urban. La eveniment au fost prezenți reprezentanții proiectului StartActiv Vest care au fost într-un dialog continuu cu participanții. „Beneficiarii primesc un pachet integrat de servicii pentru formare, dezvoltare antreprenorială şi stagii de practică în firme de profil, care sperăm să îi ajute pe viitorii antreprenori să înțeleagă mecanismele și cum funcționează o firmă în domeniul pe care şi l-au ales”, a declarat coordonatorul proiectului.

Reprezentanții au vorbit și despre cursurile de specializare în competențe antreprenoriale. Durata acestora este de 40 de ore. Tematica programului conține prezentarea etapelor de demarare a unei afaceri, prezentarea principalelor noțiuni de marketing, identificarea strategiei de afaceri și multe altele care te vor include în lumea afacerilor.

La final cei implicați în proiect au declarat că vor depune toate eforturile pentru a atrage un număr cât mai mare de potențiali participanți la cursurile de antreprenoriat și ulterior la depunerea unui număr cât mai mare de planuri de afaceri.

Share Now