Provocări prezente şi viitoare în mass-media: Interviu cu lect. dr. Lucian-Vasile Szabo

Actualizat: martie 26th, 2017 la 10:29 am

Interviu realizat de Alexandra Codârlă, studentă în anul II la specializarea Jurnalism

Prozator, eseist, jurnalist şi lector universitar, Lucian Vasile Szabo a lansat alături de editura Tritonic cartea ,,Media communication: present and future’’, în cadrul unui eveniment ce a avut loc joi, 23 martie, în Aula BCUT. Volumul e rezultatul unei cercetări personale, ce invocă provocările din prezentul şi viitorul comunicării media.

Sunteţi autor al multor cărţi, ce v-a determinat să redactaţi o carte despre comunicare?

Mereu am câte o carte oferită spre publicare. Într-o perioadă am scris foarte mult. Am făcut multă documentare şi acum lucrurile acestea trebuiau finalizate. Însă cartea aceasta chiar m-a solicitat foarte mult pentru că sunt cercetări de vârf publicate în diferite reviste importante din lume. Există un interes faţă de viitorul comunicării.

Care este scopul acestei cărţi? Cum adică o carte academică?

Scopul cărţii este de a încerca să lămuresc modul în care jurnalistul evoluează în societatea contemporană în raport cu celelalte componente ale comunicării: de relaţii publice, provocări în social media, lucruri de genul acesta. Trăim într-un imperiu al informaţiilor. Este o carte academică, în sensul că, este o carte universitară.

De ce aţi ales să o publicaţi în limba engleză şi nu în limba română?

Este în limba engleză pentru că studiile, aşa cum spuneam, au fost publicate iniţial în reviste şi în volume la edituri importante din străinătate şi exigenţa academică cere să fie în limba engleză.

Ce semnifică busola de pe copertă?

Înseamnă că începem şi noi să ne orientăm în acest mediu virtual mai uşor. Este o realitate virtuală. Un paradox.

Aţi spus la un moment dat că a trebuit să scrieţi această carte ca să înţelegeţi dumneavoastră în primul rând. Detaliaţi putin.

Da. Să înţeleg eu cum funcţionează aceste elemente de convergenţă tehnologică şi convergenţă media. Cum reuşim să comunicăm utilizând echipamente: telefon mobil, tablete, care sunt echipamente integrate, complexe. Adică, în ziua de azi, telefonul sau tableta nu le folosim doar pentru a vorbi, ci pentru a putea filma, edita, redacta un text. Am înţeles acest lucru, dar până la urmă tot un om este cel care introduce datele, face fotografii, realizează un conţinut profesionist de comunicare pe care îl oferă unui public.

Cum vedeţi viitorul în ceea ce priveşte comunicarea?

Nu ştiu ce se va întâmpla în viitor, dar avem câteva repere pe care le vedem. Ce înseamnă acest lucru? Din ceea ce putem noi rezuma şi vedea cu datele exacte pe care le avem în prezent, cred că se va generaliza această convergenţă tehnologică. Vom avea mai multe echipamente, mult mai multe aplicaţii la dispoziţie. Este o evoluţie extraordinară. Important este ca profesioniştii să facă conţinuturi bune, ca informaţia să fie puternică, adevărată, bine prelucrată şi bine  pusă în context.

Cât timp a durat să o scrieţi?

Am lucrat mai mulţi ani, nu încontinuu pentru că lucrez la multe altele, dar încet încet ea s-a realizat.

Sunt foarte mulţi care scriu despre comunicare şi tot ceea ce ţine de ea, fie amatori, profesionişti. Ce aveţi în plus faţă de ceilalţi?

Înţelegerea mai bună a unui fenomen foarte important. În munca lor jurnaliştii utilizează toate tehnologiile noi pe care le au la îndemână pentru a comunica mai uşor, or, eu am făcut această departajare şi analiză foarte atentă între convergenţa tehnologică şi cea media, dintre echipamentele tehnologiei – telefone, tablete – şi ceea ce se publică efectiv ca mesaj.

Unde o putem găsi şi la ce preţ?

Este uşor de procurat, deja am văzut-o în librăria online Mihai Eminescu. Costă 20 lei. Este o carte cerută şi va fi probabil şi în celelalte librării.

 

 

 

 

Share Now

Related Post